Despre angoasele unui blogger începător
După ce ne-am apucat mai serios de blog – sau măcar aşa credem noi – am început să citesc mai mult. Mai multe bloguri, mai mult despre cum să scrii (recomand asta), Mai mult despre trafic şi mai multe posturi gen “cum să ajungi ca Zoso”, “cum să îţi ţii vizitatorii”. Ei, şi la toate astea era o chestie cu scrisul zilnic. Scrisul ca exerciţiu, forţat. Neapărat, măcar un post pe zi. Eu nu pot aşa. E ca şi cum ai scrie la comandă: şezi şi bagă mare textul! Plus, eu nu post să rescriu. Cum adică drafturi? Eu sunt de părere că dacă nu îţi place ceva din prima, nu mai postezi. Nu şlefuieşti, nu suceşti. E ca o ciorbă reîncălzită.
Treaba asta cu bloggingul e mai grea decât m-aş fi aşteptat. Să te gandeşti dacă oamenii te citesc, dacă le place, să te frămânţi în legătură cu ce le-ar place, cu ce i-ar face să revină, e uneori stresant Să stai cu ţigara în colţ de buză, să te uiţi la Stats şi să te întrebi unde greşeti de graficul ăla arată la tine ca o flegmă lăsată în urmă de un melc, iar alţii au mii de unici. Pe zi. Asta e frustrant. Câteodată.
De ce nu renunţ? Eu? Eu să renunţ? Niciodată. Şi, hai bucuraţi-vă şi hliziţi-vă la angoasele mele, că altele nu mai pupţai prea curând.
Comentarii
N-avem, frate.
Comentezi?